Purtarea corecta a bebelusului

Poziţia sănătoasă a unui bebeluş purtat este cu genunchii mai sus decât şoldurile şi cu spatele curbat. Materialul trebuie să sprijine fundul şi picioarele bebeluşului până în spatele genuchilor, ca poziţia să fie ergonomică pentru tot corpul copilului. Copilul trebuie să stea orientat înspre mamă. Materialul trebuie să aibă o tensiune aplicată uniform pe toată şira spinării.
Aceasta este şi poziţia naturală pe care bebeluşul o adoptă când e luat în braţe de părinte.

Bebeluşul are nevoie de o perioadă de gestaţie exterioară, numită exterogestaţie, sau al patrulea trimestru de sarcină, pentru că se naşte neajutorat, spre deosebire de alţi pui de mamifere. Are nevoie de atingerea mamei pentru creştere, de respiraţia ei, de ritmul inimii ei, de căldura ei. Gestaţia exterioară se încheie atunci când bebeluşul e capabil să se târască singur.

Mijloacele de purtare a bebeluşului mimează uterul matern. Sânul care este astfel aproape, are gustul lichidului amniotic. Totul e perfect natural pentru o continuare a dezvoltării uterine.În majoritatea populaţiilor lumii bebeluşii sunt purtaţi de mamele lor, şi în acele culturi ei sunt mai fericiţi şi mai sănătoşi. Plânsul lor se măsoară în minute într-o zi, nu în ore, ca în civilizaţiile vestice care izolează copilul în altă cameră, într-un cărucior sau un leagăn care sa înlocuiască braţele mamei.

În primii doi ani de viaţă creierul bebeluşului are parte de cea mai mare dezvoltare. Astfel, el trebuie stimulat cu dragoste, cu comunicare, cu apropiere părintească, cu învăţarea mediului din jur în deplină siguranţă, din braţele mamei.

Coloana vertebrală a bebeluşului şi oasele şoldului se dezvoltă cel mai natural în poziţia curbată convexă pe care o adoptă într-un mijloc sănătos de purtare.

Muşchii gâtului se dezvoltă cel mai bine dacă bebeluşul e ţinut la pieptul mamei.

Statul întins toată ziua, în pătuţ, cărucioare şi alte obiecte, duce la deformări ale coloanei, ale şoldului (displazie) şi ale capului (plagiocefalie – cap plat). În mod natural, bebeluşul e făcut să fie purtat în braţe sau într-un mijloc de purtare.

Cercetările spun că atunci când e purtat, bebeluşul foloseşte mai bine oxigenul, are digestia mai bună şi îşi reglează temperatura mai uşor.Copilaşii purtaţi îşi dezvoltă mai bine simţul echilibrului.

Respiraţia e mai sănătoasă şi nu au episoade de apnee în somn.

Poziţia verticală este cea naturală fiziologică pentru un bebeluş. Astfel, un bebeluş purtat la verticală va înflori, va prospera în toate aspectele.

Poziţia verticală previne infecţiile urechii, reduce simptomele Refluxului Esofagial, dezvoltă simţul orientării în spaţiu.

Bebeluşii purtaţi învaţă în fiecare clipă, sunt vigilenţi şi calmi. Le sunt stimulate toate simţurile (tactil, olfactiv, gustativ), se dezvolta sistemul vestibular şi sunt stimulaţi kinestetic.

Sinapsele neuronale care nu sunt activate în perioada de dezvoltare a creierului, se ofilesc şi mor. Astfel e de la sine înţeles că un bebeluş purtat îşi dezvoltă mai bine toate simţurile amintite mai sus, plus că el creşte iubit şi respectat.

Îşi reglează uşor, cu ajutorul corpului mamei, respiraţia, ritmul cardiac, temperatura. Corpul unui nou-născut are nevoie fizică de mama lui, ca să îşi regleze toate sistemele. Sunt studii care arată cum bebeluşii ţinuţi în braţe se dezvoltă prosper, iar cei care nu sunt atinşi de nimeni ajung chiar să moară.

În aceeaşi idee, Kangooroo Mother Care (Îngrijirea Stil Cangur) este o tehnică adoptată mai nou în toate spitalele lumii, prin care dacă un prematur este plasat piele-pe-piele pe corpul mamei lui, ajunge să se dezvolte şi să se însănătoşească mai repede decât ar face-o în incubator. Dacă la un bebeluş prematur atingerea mamei e vitală, înseamnă că şi la un bebeluş sănătos îi aduce numai beneficii în dezvoltare.

Bebeluşii atinşi frecvent de mamă au o imunitate net superioară celor atinşi mai rar.

Purtatul bebeluşului reglează hormonii mamei. Astfel, o mămică ce îşi poartă copilul e mai fericită, e mai calmă, mai iubitoare, nu face depresie postnatală, şi îi este stimulată lactaţia. Ţinându-şi copilul în braţe, secretă mai multă oxitocină, care e hormonul legăturii, al ataşamentului, al iubirii, şi care are un rol fundamental în alăptare. De asemenea, fiind aproape de bebeluşul ei, vede la timp când acesta vrea să sugă, astfel stimulând suficient de des sânul pentru producerea de lapte.

Alăptarea la cerere va avea şi avantajul spaţierii naturale a copiilor, astfel că o nouă ovulaţie şi o nouă sarcină vor apărea mai târziu, fără a folosi metode hormonale chimice.

Hormonii de fericire şi iubire ai mamei îi sunt astfel transmişi şi bebeluşului, care automat devine mai calm si mai fericit.

Când un bebeluş e purtat, părintele observă mai repede ce nevoi are şi i le îndeplineşte la timp. Astfel, bebeluşul capătă încredere în părintele lui şi legătura dintre el şi părinte devine mai puternică. Implicit, părintele devine încrezător în el însuşi.

Bebeluşii purtaţi învaţă mai mult, devin independenţi mai repede (pentru că ei cresc ştiind că mama îi ajută la nevoie), sunt mai calmi, mai fericiţi, plâng mai puţin, dorm mai bine, nu au colici şi au o digestie mai bună.

Alături de alăptare, s-a demonstrat că purtatul bebeluşului îl face pe acesta mai inteligent.

Avantaje pentru mamă: este un ajutor incredibil în integrarea bebeluşului în viaţa de zi cu zi; este practic; este reasigurant să ştii că îi oferi cel mai benefic mediu posibil pentru o dezvoltare optimă; mâinile îţi sunt libere pentru orice activitate (poţi să găteşti, să faci cumpărături, să pictezi, să mergi în excursii, să citeşti o carte cu frăţiorul mai mare); poţi să ieşi la o plimbare indiferent de terenul accidentat, scări, magazine, fără sa te stresezi cu greutatea unui cărucior; poţi să continui să fii o fiinţă socială, să te întâlneşti cu prietenele, copilul va fi liniştit şi fericit la pieptul tău, iar tu te vei putea mişca în voie şi astfel nu vei ajunge deprimată de schimbarea ce a avut loc în viaţa ta; capeţi încredere în tine când vezi că bebeluşul e calm şi fericit; poţi alăpta discret oriunde e nevoie (şi nu trebuie să fugi în plânsetele copilului până acasă, sau nu trebuie să te stresezi cu pompa de sân pentru orice ieşire în oraş, cu ajutorul unui mijloc de purtare nimeni nu va observa ce se întâmplă); te ajută să interacţionezi cu ceilalţi copii ai tăi, care astfel nu se vor simţi neglijaţi; poţi să ieşi la aer curat şi să faci mişcare pentru un tonus pozitiv; îţi permite să decizi cine are voie să îţi atingă bebeluşul sau să interacţioneze cu el.

Într-un mijloc de purtare, bebeluşul se simte în siguranţă faţă de noua lume înspăimântătoare. El are încredere în mamă şi se simte apărat. Prin purtare se pot apropia mai uşor de copil şi celelalte persoane din viaţa lui: tată, bunici, etc. Vor ajunge să se cunoască astfel mult mai bine şi să se ataşeze unul de celălalt.

Un bebeluş purtat poate adormi în orice condiţii, atunci când trebuie neapărat să mergi undeva şi e ora lui de somn.

Purtatul bebeluşului este distractiv şi pentru purtător, şi pentru bebeluş!

Un mijloc de purtare e mai ieftin decât un cărucior!

Sursa: KiddyShop

Un bebe fericit este un bebe purtat

Incepem cu o poza din galeria personala :), care ar fi fost imposibil de realizat daca aveam carucior. 🙂

Din perspectiva lui bebe: carucior vs brate

Bebe plimbat in carut are o aria de vedere destul de limitata: vede cerul, jucariile care atarna si fata mamei. El aude claxoane, dar nu vede masinile, aude cateii care latra dar nu stie ce inseamna asta, nu ii vede, aude copiii care se joaca dar nu ii vede. Primeste informatii incomplete. Din cand in cand mai apare cate un deget care il gâdila si o fața straina care ii zâmbeste.
Bebe purtat aude masinile care claxoneaza, vede si aude cateii, vede si aude copiii. Bebe purtat primeste informatii. El intoarce capul si isi alege ceea ce vrea sa vada, daca nu are chef sa vada o fata straina, intoarce capul, se ascunde si gata. Daca se aude vre-un zgomot, intoarce capul si vede ce se intampla. Bebe purtat participa.

Sursa: Din perspectiva lui bebe. Cărucior vs Wrap

Pozitie corecta vs pozitie incorecta

Pozitia fiziologica pentru copil e usor curbata, cum sta cand e tinut in brate, sprijinit pe corpul mamei, cu fata pe pieptul mamei. Incerc sa nu vorbesc aici despre carrieri vs. carucior, asta e alta poveste si o putem aborda alta data. Aici vreau sa povestim doar de marsupiile nesanatoase. Pentru o dezvoltare normala a coloanei vertebrale si a soldurilor, copilul trebuie sa stea cu coapsele si gambele la unghiuri de 90 de grade (in forma literei „M”). Deci in pozitia broscuta, cu genunchii ridicati cel putin pana la nivelul soldului, sau mai sus. Copilul astfel sta pe o suprafata mult mai mare, pe tot funduletul, si pe coapse pana la genunchi. Si nu isi lasa greutatea de fapt pe fundulet deloc pentru ca nu sta in fund, el isi aseaza greutatea curbandu-se pe corpul purtatorului. Exact ca si cand tineti in brate un bebelus, chiar daca il tineti de fundulet, el nu sta in fund, pentru ca sta sprijinit lipit de dumneavoastra.

Dr. Evelin Kirkilionis spune ca bebelusii nu ar trebui niciodata sa fie purtati cu fata in afara: „Infants in outward-facing orientations can’t turn away from surrounding stimuli. They can’t turn inward toward a parent’s body if stimuli become overwhelming. In this position the baby cannot make eye contact with his or her parent to evaluate facial expressions, social cues, and so forth to make assessment of the situation. Only choose a baby carrier that allows your child to face you … never out. There are too many events going on around your baby. A baby has no way to exclude himself from the environment by turning his head away and towards you. Healthy sleep is difficult for a baby who is facing outward. I am not a supporter of the outward facing method of carrying a child.” („A Baby Wants To Be Carried” de Dr. Eveline Kirkilionis (disponibila in limba germana). Dr. Kirkilionis este un specialist in dezvoltarea umana care a cercetat purtarea bebelusilor din anul 1985.

Un document in care sunt descrise diferentele intre modurile corecte de purtare ale unui bebelus/copil mic Purtarea bebelusului

Sursa Despre marsupii si alte port-bebe-uri

Multe, multe resurse despre purtarea bebelusului/copilului mic: Despre babywearing